Femeia

    Întunericul nopții a înghițit lumea întreagă făcând-o să dispară din orizonturile universului. Trebuia doar să ridici capul în sus ca să ai posibilitate să admiri frumusețea acelui necunoscut de după norii denși. Priveai cerul înstelat și admirai pe fiecare stea în parte, căutându-le cea mai mică diferență, în strălucire, în culoare, în mărime, de parcă le memorai pentru a nu le număra încă o dată. O găseai pe cea mai mare stea, o admirai, te mirai de frumusețea ei și de lumina ce o emana. De parcă toată viața a așteptat ca picăturile de lumină să îți netezească retina ochilor ce strălucesc, deja, de fericire. După, o cauți pe cea mai deosebită, cea mai colorată, și o găsești: de un roșu aprins interminent, de parcă ți-ar da semne că e vie, că ea e acolo și așteaptă să fie privită. Iubește-o!