„Binecuvântarea sau blestemul din viața unui om se află în firea sa”.
Egiptul antic
Mi s-a părut destul de interesantă tema pe care inițial o citisem. Am decis să caut informație, cât mai multă, din ea să aleg ce e cel mai bun, ceia ce ar interesa nu doar pe mine în relație cu alte persoane, ci și pe restul în relație cu lumea exterioară. Da, rezultatul a fost cel la care mă așteptam: o sumedenie de pagini scrise care cereau a fi citite nu doar o singură dată pentru a fi înțelese și, respectiv analizate, nemaivorbind de prezentarea și explicarea ei. Atunci m-am și decis să scriu și să prezint părerea mea față de această temă, față de factorii ce ne formează caracterul/firea, față de relația omului, ca muritor de rând, cu lumea ce-l înconjoară, cea care îl face om, dar în același timp, îl îndreaptă cu pași mari sau spre succes, sau spre moarte.
Pentru început o să încep cu un citat de Voltaire care spune că, citez: „Se poate oare transforma caracterul? Da, dacă schimbi și trupul!”. Deși a spus aceasta ca un adept al deismului (orientare filozofică-religioasă din secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății), afirmația sa este mai mult religioasă decât filozofică. Budismul, de exemplu, este religia din sud-estul și centrul Asiei apărut în secolul al VI-lea î. Hr. și are în esență ideea reâncarnării sufletului. Aceasta nu este altceva decât afirmarea că trupul este doar un instrument de a ne afirma în viețile pe care le trăiește sufletul. Cu toate că e una din cele mai vechi religii din lume, aici observ că termenul religie i se atribuie mult mai perfect decât cel de filosofie a teoreticienilor din lumea antică. Explic deci: ca și orșicare religie, care nu reprezintă altceva decât un mod de viață al adepților, speranța la următoarea viață, la una mai bună, sau la raiul promis de alte religii (creștinismul) sau la lumea de apoi plină de femei frumoase, în credința islamică.
Pot spune că firea omului a ajuns să fie determinată de principii vechi, deja nonfuncționale, iar rezultatul lor este cel pe care-l vedem în ziua de azi. Nu, e absolut greșit să dăm vina pe dezvoltarea tehnico-științifică pentru insuccesele în rândul tinerilor de azi. Educația stă la baza tuturor acțiunilor înfătpuite de oameni, ea este baza, pilonul pe care se ține viața noastră materială.
Suntem noi oare prizonieri ai timpului? Suntem noi oare jertfe ale propriului caracter? Suntem oare noi atât de ineficienți în fața legilor naturii stabilite și denumite tot de cel care și se revoltă, omul? Categoric NU. Te naști pentru că două persoane de sex opus au avut o dorință foarte mare de a avea urmași, sau nu, dacă iresponsabilitatea predomină gândirea logică. Aici nimeni nu te întreabă vrei să te naști sau nu. Deja înăscut, părinții și cei care îți sunt în apropiere îți formează baza educațională, ei sunt cei care îți încriptează în neuroni baza informațională la care vei apela la ea în dependență de fiecare situație. Odată ce te-ai autoconștientizat, ai înțeles că exiști, că ești om, că ai putere de a alege, viitorul depinde absolut integral de tine, de dorința pe care o ai în concordanță cu scopurile pe care ți le pui în prim plan pentru a fi atinse.
Cine se trezește dimineața cu gândul că azi va muri, că nu va fi fericit, că nu va afla nimic nou? Nimeni. Iar dacă sunt, noțiunea ce le explică acest mod de gândire e ignoranța și efectul de marionetă. Acesta e și scopul existenței noastre, să fim fericiți, să cunoaștem cât mai multe, să ne autodezvoltăm din toate punctele de vedere (moral, fizic, spiritual). Asta ar trebui să facem, să fim fericiți, să iubim sincer, să facem anume aceia ce ne-ar satisface nevoia psihologică de împlinire a sufletului cu fericire, cu zâmbete și cu amintiri ce au fost cândva, dar care au rămas în memorie datorită emoțiilor pozitive ce ne acaparează corpul.
Deși totul se rezumă la educație, anume acea educație pe care o primești de la părinți de la naștere până în copilărie, experiența ce o căpătăm în urma acțiunilor noastre, este și ea strâns legată, ba chiar direct proporțională cu modul de trai pe care îl ducem, cu abilitatea de adaptare a fiecărui individ în parte, cu caracterul sau firea, în general. Ce ne stă în putere să face noi? TOTUL. E destul să vrei asta și totul e posibil. Gândirea logică și analiza tuturor variantelor alterantive de scurgere a acțiunilor sunt cele care determină posibilitatea nelimitată a omului. Firea omului nu e nici bună, nici rea, e un punctuleț mic pe care-l șlefuim, sau, neglijându-l, îl lăsăm în stare brută. Firea e completată de ființă. Abia atunci omul devine conștient de vocația sa care îi dă sentimentul că e persoană.
Ion Neagu 