Față în față cu mine (II)

Partea II (Amintiri)

        Lângă patul pe care dorm, este un dulap. Nu prea vechi, dar nici atât de nou ca să fie încăpător sau să se combine cu culorile ce predomină în cameră. În unul din sertare stau niște poze, poze personale aruncate demult acolo. Sunt eu în ele, încă de când eram mic și nu mă țin minte, când am mai crescut puțin și dinții de lapte deja căzuseră, puțin mai mare, când am primit cadou o bicicletă. Toate sunt atât de plăcute când le privesc, îmi amintesc de faptul că și eu exist, că și eu pot trăi ca orșicare, că și eu pot avea tot ce-mi doresc. În ochii acelui mic copil strălucește speranța, strălucesc visele care aveau să devină realitate, precum și visele care avea să se spulbere odată cu vârsta. Zâmbetul de atunci era unul sincer. Păcat că nu-mi aduc aminte ce anume gândeam, mi-i interesant. Pe rând le privesc și zâmbesc peste câteva secunde după ce-mi amintesc cu succes împrejurimile în care a fost făcută poza.

        Le termin de privit. Le așez frumos în ordinea cronologică, deschid sertarul, le pun atent înapoi, închid sertarul și zâmbind, mă întind pe pat, cu mândrie în suflet țin ochii deschiși să nu adorm pentru a savura plăcerea.

Femeia

    Întunericul nopții a înghițit lumea întreagă făcând-o să dispară din orizonturile universului. Trebuia doar să ridici capul în sus ca să ai posibilitate să admiri frumusețea acelui necunoscut de după norii denși. Priveai cerul înstelat și admirai pe fiecare stea în parte, căutându-le cea mai mică diferență, în strălucire, în culoare, în mărime, de parcă le memorai pentru a nu le număra încă o dată. O găseai pe cea mai mare stea, o admirai, te mirai de frumusețea ei și de lumina ce o emana. De parcă toată viața a așteptat ca picăturile de lumină să îți netezească retina ochilor ce strălucesc, deja, de fericire. După, o cauți pe cea mai deosebită, cea mai colorată, și o găsești: de un roșu aprins interminent, de parcă ți-ar da semne că e vie, că ea e acolo și așteaptă să fie privită. Iubește-o!

Durerea cu durere se lecuiește

Amintirile ce dor și clipele ce te privesc
Mă fac să mor, mai intens să te doresc,
Să-ți sărut gâtul, buzele să le mângâi
Să ne iubim o viață (Dar nu vrei să rămâi).

Zbori pe alt nor și sper că-i de fericire,
Sper că de dragoste sunt a ochilor sclipire.
Eu voi trăi cu dorința neâmplinită –
În piept cu o inimă de chinuri strivită.

O să încerc să trăiesc cu această durere
Voi încerca să uit acea frumoasă plăcere
Care doar în vis mi-i dat s-o trăiesc –
Durere provocându-mi tot ce iubesc.

Voi căuta să sufăr chiar și din nimicuri
Să acopăr tristețea ce în continuu crește,
Lecuind găuri din ale sufletului adâncuri
Căci doar cu durerea durerea se lecuiește.

Dorințe visătoare

     Te uiți la ea. O privești fără să clipești și-ți dai seama că o dorești mai mult decât pe toate la un loc. Învârtești în minte milioane de idei, idei ce le-ai pune în practică cu prima ocazie. Ai apuca-o de mână, ai strânge-o un pic mai tare să-ți simtă intensitatea emoțiilor ce îți domină în acel moment corpul. Vrei să știi că o placi, că o vrei, că ai face tot ce ar zice doar ca să fie cu tine și să o faci fericită, dar nu poți, ești prea mândru să deschizi un pic gura să-i spui toate astea. Sau poate ești prea fricos și nu vrei să o pierzi, să nu-ți atragă atenția, să nu se uite la tine cu acei mici și jucăuși ochișori care privindu-te te face să vrei să trăiești, te face să crezi că poți zbura, că ești atotputernic? Dar nu faci asta. Ești cel care ești și trebuie să faci ceva ca să fii ceia ce vrei să fii. Nimic și nimeni în această mică dar suprapopulată lume nu te poate orbi să faci asta, dar totuși nu o faci. Cât de naiv și cât de visător ești. Coboară cu picioarele pe pământ, începe a învăța să mergi pe urmele celor care au trecut deja prin asta, învață din greșeli, apoi greșește singur ca să înțelegi pentru ce faci toate astea, să înțelegi că merită să mergi acolo pe unde nimeni nu a călcat și să lași urme, să fii fericit, să fii împlinit, să fii tu, cel care vrei și meriți să fii.

     Și iarăși o privești. Îi admiri buclele ce coboară îngrijit pe spate. Te-ai juca cu fiecare fir de păr dacă ți-ar da voie. L-ai mângâia fără oprire doar ca să o faci fericită. Ai mirosi părul și l-ai memora și ori de câte ori îți vei aduce aminte de ea, vei simți mirosul parfumului ei, ai simți atingerea imaginară ce ar fi fost.

     Și iarăși o privești. Te uiți la buzele ei. Buze mari, simetrice, mai mereu ude gata oricând de a fi sărutate. Iar momentul când singură și le udă e de-a dreptul unul excitant și provocător. Îți închipui cum le atingi, cum le strângi între ale tale buze, cum te mușcă până la limita durerii, dar nu ai dori să se oprească, pentru că nu-ți pasă, mori sau nu, ceia ce contează acum pentru tine e că este alături, că îi simți limba dulce și moale cum pătrunde în gura ta și se joacă de parcă ar dori să o cucerească, fiind una din părțile care abia așteaptă să fie cucerită, să aibă un stăpân ce le merită. Dar o lași. Îi dai voie să facă totul, să-ți muște chiar și limba dându-ți seama că nu vei putea vorbi câteva zile din cauza durerii.

     Și iarăși o privești. Stă departe de tine și încearcă să nu-ți atragă atenția. Dar simți, ceva în tine te face să simți că când tu nu o privești, ea se uită la tine și te admiră. Ai vrea să știi asta cu certitudine, dar când o privești iarăși, îți dai seama că e aceiași persoană care era câteva secunde în urmă, acea care își umedă buzele pentru a străluci și a le face atât de senzuale încât doar contopirea buzelor tale cu ale ei te-ar face fericit și împlinit.

     Și iarăși o privești. Te uiți la corpul ei. Te oprești la fiecare părticică a lui și-l admiri, o analizezi memorându-le și încerci în gând să o implici în o scenă de dragoste ce ar dura o veșnicie. E îmbrăcată elegant, așa cum îți place ție. O cămășuță roșie și un fluturaș la gât de culoare albă cu linii negre. Se asociază perfect cu bluzița neagră care stă strâns pe ea accentuându-i sânii pe care ai vrea să-i mângâi, să-i săruți, să te joci cu ei, cu amândoi odată. Îți închipui cum o săruți pe gât, cum e goală și o atingi cu limba pe pielea puțin tremurândă, dar moale și albă ca zăpada abia căzută. Săruți fiecare centimetru al corpului și uneori îl muști pentru ai provoca puțină durere ce amplifică plăcerea ajungând la apogeu.

     Și iarăși o privești. Scrii și o privești. Îți dai seama că ea e acea muză ce te face să stai cu pixul în mână și să descrii în cele mai mici detalii gândurile pline de sute de șoapte, mii de atingeri, milioane de sărutări, pline de dragoste, de pasiune, de eternitate.

     Și iar o privești și te privește și ea pe tine.