Teoria fericirii sau împlinirea tridimensională

      Absolut toți suntem întrebați, sau singuri ne întrebăm pe noi sau întrebăm pe alții dacă este/suntem fericiți. Uneori întrebându-ne chiar și cât de fericiți am fi noi înșine. E una nu din cele mai grele întrebări, răspunsul părând unul foarte simplu și foarte ușor de zis.
Ținând cont că fericirea este un termen subiectiv, pentru fiecare ea însemnând diferit, cantitatea de fericire pe care o simțim într-un anumit moment este diferită la toți. Aceasta m-a pus pe gânduri și am început a analiza persoanele din jurul meu.
Pentru început am observat întreaga acțiune efectuată, după care am încercat să aflu motivul. Nefolosind anumite întrebări, scheme, metode profesioniste, am ajuns la niște concluzii care se pare că funcționează, își găsesc demonstrarea în fiecare acțiune personală, cel puțin, sau a acelor apropiați, pe care îi cunosc și mi-i ușor să-i citesc fără a discuta mult anume pe această temă.
Deci, din start, acestea sunt doar niște concluzii personale care nu au caracter științific, e bazat în mare parte pe propria experiență. Majoritatea se vor regăsi, pentru asta e de ajuns să analizeze zi de zi ceea ce face, să reflecte puțin asupra motivelor care l-au determinat să facă acea acțiune, iar în final să tragă propriile concluzii.
Începem, deci, cu noțiunea fericirii, cea care nu reprezintă altceva decât o stare de împlinire sufletească, o satisfacere deplină. Sufletul, la rândul său, reprezintă (atenție! În viziunea mea) tangența dintre trei factori primordiali ai comportamentului uman:
1. Rațiunea
2. Emoțiile
3. Instinctele
Le-am enumerat în ordine după importanța lor, anume în acest ciclu. Dar, totodată, sunt așezate crescător în ordinea apariției lor. Prima este rațiunea, cea care reprezintă cunoașterea și așezarea logică a cunoștințelor. Este prima pentru că doar datorită rațiunii ne dăm seama că existăm, că suntem aici și acum. De regulă, creierul este locul unde rațiunea se manifestă. Emoțiile sunt trăirile noastre personale, cu ajutorul lor noi apreciem realitatea, o observăm, o simțim, o analizăm. Este a doua pe listă din simplul motiv că emoțiile depind direct proporțional de rațiune, de baza informațională pe care o deține un individ, ele fiind subiective, organele omului secretând anumite cantități de substanțe diferit în situații diferite. Și a treia treaptă este complectată de instincte. Cele care ne ajută să supraviețuim în anumite condiții, să ne înmulțim, să facem parte dintr-un grup. Sunt pe a treia treaptă pentru că instinctele sunt cele care ne leagă de animalele de la care am provenit, lipsa rațiunii și a emoțiilor transformând omul într-un animal care se înmulțește, care luptă pentru teritorii, care e în stare de orice dacă e înfometat.
Probabil o să întrebați ce are fericirea cu acești trei factori primordiali, explicația fiind una foarte simplă: tangența dintre acești trei factori, aportul fiecărui factor fiind aproape egal (asta ca o condiție obligatorie), stă la baza comportamentului uman, fericirea fiind cea spre care mereu lumea a tins.
Graficul de mai jos reprezintă un triunghi echilateral în colțul căruia stau acești trei factori.

Punctul de intersecția a medianelor triunghiului reprezintă punctul de echilibru al comportamentului unui om. În acest punct nu sunt puse în acțiune nici unul din factori.

Comportamentul uman, în imaginea de mai sus este una echilibrată, una în care fiecare din factori este egal cu celălalt. În acest caz putem spune că cineva este fericit. Cantitatea de fericire pe care un om o simte crește odată cu antrenarea în comportament a factorilor la un nivel mai ridicat. Adică, cu cât rațiunea, emoțiile și instinctele sunt mai antrenate, păstrându-se echilibrul, cu atât un om va fi mai fericit.
Rațiunea e punctul de veghe, e punctul de control a celorlalți factori. Este cel mai principal deoarece odată cu autoconștientizarea, anume datorită rațiunii, va fi posibil și controlul emoțiilor și a instinctelor. Cazul în care într-o acțiune este implicată mai multă rațiune, și mai puține emoții și instincte, comportamentul uman este unul lipsit de afectivitate, de remușcări, de gelozie etc. Aceasta se datorează faptului că a cunoaște mai mult decât simți și dorești, înseamnă să vezi lumea din mai multe puncte de vedere, care ulterior se transformă în plictiseală sau singurătate.
Emoțiile/sentimentele sunt cele care îi permit rațiunii să simtă ceea ce știe, să ofere o imagine materială a ceea ce își închipuie. Un om emotiv este acel om care apelează mai des la emoții, care este condus de emoții, comportamentul lui fiind unul lipsit de o logică. Cei care sunt prea sentimentali, deseori sunt triști, în depresie, lipsind controlul și instinctul de a lăsa urmași, nu văd sens în a trăi și în majoritatea cazurilor finalul e unul tragic, moartea apărând aici ca un factor ce le pune capăt suferințelor.
Un om care aproape total se lasă condus de instincte este acel om care nu are remușcări, un om care acționează în propriul folos și nu i-a în considerație părerile altora, scopul lor fiind primordial în ceea ce ține de realizări. Ei se reproduc pentru că se cred cei mai buni, se văd șefi în fiecare situație și nu le e frică să riște.
Așadar, dacă vă întrebați cum arată o persoană fericită la maxim, păi în graficul de mai jos este prezentată varianta ideală unde rațiunea, emoțiile și instinctele sunt într-o relație absolut perfectă.

Până acum am vorbit de faptul că unul din factori este mai mare în comparație cu celălalt și despre cum un om e fericit la maxim.
Ideea e că omul, cu părere de rău, nu este pregătit psihologic să păstreze o balanță între acești trei factori. Deși uneori echilibrul fiind atins, de cele mai multe ori, aportul unui factor nu este constant. Dacă să fiu mai explicit, păi comportamentul uman este determinat, la momentul actual de diferiți factori din acei trei, când de rațiune, mai puțin emoții și mai puține instincte, dar nu inexistența lor, când de emoții, dar mai puțină rațiune și instincte, când de instincte, mai puțin de rațiune sau emoții. Vibrațiile dintre acești trei factori sunt cei care determină și dispoziția pe care o avem, mai determină starea de spirit în care ne aflăm într-un anumit moment, percepția subiectivă a realității, cea care are la bază rațiunea, dar care în relație cu emoțiile, ea poate fi percepută diferit, tot vibrațiile dintre acești trei factori mai determină și frica față de ceva, dragostea față de cineva, pasiunea, ignoranța, dependența etc.
Încercați să luați o situație din viața voastră personală, și să plasați pe mediana fiecărui factor aportul pe care l-a avut. Câtă rațiune, câte emoții și câte instincte ați utilizat pentru a lua o decizie, de exemplu. Rareori echilibrul este unul perfect, obiectivitatea fiind un factor decizional. După ce uniți acele trei puncte de pe mediane, încercați să vă formați o concluzie, dacă ați fost fericit în acel moment sau nu. Abaterea mai tare de la echilibru spre unul din factori, în relație cu abaterea de la echilibru a celorlalți doi factori, reprezentând și stare de spirit pe care o aveați în acel moment.
Țin să amintesc că fericirea e un termen subiectiv, fiecare făcându-l fericit diferite lucruri, persoane, activități. Tot ce ne leagă la acest capitol este faptul că toți tindem spre fericire. Umanitatea tinde spre fericire, acesta fiind unul din scopurile care stau la baza existenței omului.
Și da, nu uitați să fiți fericiți mereu. O stare de echilibru mereu este aducătoare de rezultate mult mai bune decât deciziile luate când unul din factori nu este egal cu ceilalți doi.