Față în față cu mine (III)

Partea III (Întuneric)

        Pe pielea ei moale se scurg lent atingerile degetelor mele reci. Înțeleg că ne împlinim unul pe altul chiar și în cele mai mici detalii: ea mă încălzește pe mine, iar eu o răcoresc pe ea. O cuprind în brațe, o ating pe obraz cu buzele mele, nevinovat îmi las mâinile să îi cuprindă trupul în întregime să simtă că e în siguranță, să nu regrete că e aici, cu mine, lângă mine, în brațele mele. În șoaptă îi spun cât de mult o ador și că am așteptat să fac asta de foarte mult timp și îmi cer iertare pentru ieșirile timide pe care nu le pot controla. Mă pun în genunchi în fața ei și, ridicându-i puțin haina, o sărut pe pielea atât de fină de pe abdomen. E atât de caldă încât deja sunt confuz: căldura ei trece prin buzele mele de la ea, sau doar dorința ce o am e atât de puternică făcându-mi sângele să se miște întratât de repede încât să facă să-mi crească ritmul respirației. În acel moment am decis, mă las vrăjit, mă las dominat. Universul ei era mult prea frumos ca să-l refuz, să nu-l primesc să-mi umple golul ce mă macină din interior zi de zi. Nu mai există loc de regrete, nu mai există cale de reântoarcere, totul deja e predestinat. Știu ce va urma și nu mă tem, dimpotrivă, mă bucur că am reușit să mă regăsesc, am reușit să mă deschid, să mă simt eu.

        Îți mulțumesc.

Morți vii

Visez că-s mort, că nu mă mișc
Ciudate sentimente îmi acaparează trupul.
În întuneric deschid ochii și încet mă pișc –
Să mă asigur că trăiesc, că trece timpul.

Și dacă-s mort, demult, mereu
Și visăm că vii suntem acum,
De ce vă pare că a trăi e greu
Dacă visele se termină oricum!

Vrem mereu ceva mai mult,
Mai mult decât am putea duce.
De realitate lumea s-a rupt,
Se tem de a nu putrezi subt cruce.

Toți visează-n felul său
Și toți cândva vor muri.
Crezi sau nu în dumnezeu –
Poate ești mort și visezi a fi?!

Nu uita doar că exiști,
Că încă mai poți visa.
Nu-ți rămâne decât să riști
Să încerci în apă a zbura.