Față în față cu mine (III)

Partea III (Întuneric)

        Pe pielea ei moale se scurg lent atingerile degetelor mele reci. Înțeleg că ne împlinim unul pe altul chiar și în cele mai mici detalii: ea mă încălzește pe mine, iar eu o răcoresc pe ea. O cuprind în brațe, o ating pe obraz cu buzele mele, nevinovat îmi las mâinile să îi cuprindă trupul în întregime să simtă că e în siguranță, să nu regrete că e aici, cu mine, lângă mine, în brațele mele. În șoaptă îi spun cât de mult o ador și că am așteptat să fac asta de foarte mult timp și îmi cer iertare pentru ieșirile timide pe care nu le pot controla. Mă pun în genunchi în fața ei și, ridicându-i puțin haina, o sărut pe pielea atât de fină de pe abdomen. E atât de caldă încât deja sunt confuz: căldura ei trece prin buzele mele de la ea, sau doar dorința ce o am e atât de puternică făcându-mi sângele să se miște întratât de repede încât să facă să-mi crească ritmul respirației. În acel moment am decis, mă las vrăjit, mă las dominat. Universul ei era mult prea frumos ca să-l refuz, să nu-l primesc să-mi umple golul ce mă macină din interior zi de zi. Nu mai există loc de regrete, nu mai există cale de reântoarcere, totul deja e predestinat. Știu ce va urma și nu mă tem, dimpotrivă, mă bucur că am reușit să mă regăsesc, am reușit să mă deschid, să mă simt eu.

        Îți mulțumesc.

Confuzie

De câtă fericire e nevoie pentru a te simți fericit?
De câtă dragoste e nevoie pentru a te simți iubit?
Câte bătăi de inimă trebuie pentru a simți că trăiești?
Câte minute să stăm împreună pentru a ști că iubești?

De câte sărutări e nevoie ca să mă satur
De buzele-ți moi, de pielea ta fină?
Cât să aștept visele realitate să devină?
Încă câtă durere trebuie să mai îndur?

Unde să mai caut ca să te găsesc?
Cât să mai zbor? Cât să mai plutesc?
Cât să mai suport acest trist dor?
Și-n final: Oare când o să mor?

Dorințe visătoare

     Te uiți la ea. O privești fără să clipești și-ți dai seama că o dorești mai mult decât pe toate la un loc. Învârtești în minte milioane de idei, idei ce le-ai pune în practică cu prima ocazie. Ai apuca-o de mână, ai strânge-o un pic mai tare să-ți simtă intensitatea emoțiilor ce îți domină în acel moment corpul. Vrei să știi că o placi, că o vrei, că ai face tot ce ar zice doar ca să fie cu tine și să o faci fericită, dar nu poți, ești prea mândru să deschizi un pic gura să-i spui toate astea. Sau poate ești prea fricos și nu vrei să o pierzi, să nu-ți atragă atenția, să nu se uite la tine cu acei mici și jucăuși ochișori care privindu-te te face să vrei să trăiești, te face să crezi că poți zbura, că ești atotputernic? Dar nu faci asta. Ești cel care ești și trebuie să faci ceva ca să fii ceia ce vrei să fii. Nimic și nimeni în această mică dar suprapopulată lume nu te poate orbi să faci asta, dar totuși nu o faci. Cât de naiv și cât de visător ești. Coboară cu picioarele pe pământ, începe a învăța să mergi pe urmele celor care au trecut deja prin asta, învață din greșeli, apoi greșește singur ca să înțelegi pentru ce faci toate astea, să înțelegi că merită să mergi acolo pe unde nimeni nu a călcat și să lași urme, să fii fericit, să fii împlinit, să fii tu, cel care vrei și meriți să fii.

     Și iarăși o privești. Îi admiri buclele ce coboară îngrijit pe spate. Te-ai juca cu fiecare fir de păr dacă ți-ar da voie. L-ai mângâia fără oprire doar ca să o faci fericită. Ai mirosi părul și l-ai memora și ori de câte ori îți vei aduce aminte de ea, vei simți mirosul parfumului ei, ai simți atingerea imaginară ce ar fi fost.

     Și iarăși o privești. Te uiți la buzele ei. Buze mari, simetrice, mai mereu ude gata oricând de a fi sărutate. Iar momentul când singură și le udă e de-a dreptul unul excitant și provocător. Îți închipui cum le atingi, cum le strângi între ale tale buze, cum te mușcă până la limita durerii, dar nu ai dori să se oprească, pentru că nu-ți pasă, mori sau nu, ceia ce contează acum pentru tine e că este alături, că îi simți limba dulce și moale cum pătrunde în gura ta și se joacă de parcă ar dori să o cucerească, fiind una din părțile care abia așteaptă să fie cucerită, să aibă un stăpân ce le merită. Dar o lași. Îi dai voie să facă totul, să-ți muște chiar și limba dându-ți seama că nu vei putea vorbi câteva zile din cauza durerii.

     Și iarăși o privești. Stă departe de tine și încearcă să nu-ți atragă atenția. Dar simți, ceva în tine te face să simți că când tu nu o privești, ea se uită la tine și te admiră. Ai vrea să știi asta cu certitudine, dar când o privești iarăși, îți dai seama că e aceiași persoană care era câteva secunde în urmă, acea care își umedă buzele pentru a străluci și a le face atât de senzuale încât doar contopirea buzelor tale cu ale ei te-ar face fericit și împlinit.

     Și iarăși o privești. Te uiți la corpul ei. Te oprești la fiecare părticică a lui și-l admiri, o analizezi memorându-le și încerci în gând să o implici în o scenă de dragoste ce ar dura o veșnicie. E îmbrăcată elegant, așa cum îți place ție. O cămășuță roșie și un fluturaș la gât de culoare albă cu linii negre. Se asociază perfect cu bluzița neagră care stă strâns pe ea accentuându-i sânii pe care ai vrea să-i mângâi, să-i săruți, să te joci cu ei, cu amândoi odată. Îți închipui cum o săruți pe gât, cum e goală și o atingi cu limba pe pielea puțin tremurândă, dar moale și albă ca zăpada abia căzută. Săruți fiecare centimetru al corpului și uneori îl muști pentru ai provoca puțină durere ce amplifică plăcerea ajungând la apogeu.

     Și iarăși o privești. Scrii și o privești. Îți dai seama că ea e acea muză ce te face să stai cu pixul în mână și să descrii în cele mai mici detalii gândurile pline de sute de șoapte, mii de atingeri, milioane de sărutări, pline de dragoste, de pasiune, de eternitate.

     Și iar o privești și te privește și ea pe tine.