Liniștea nopții uneori mă omoară
Îmi provoacă cele mai sumbre amintiri.
Încă mai simt și acum acele trăiri
Care nu mi-au făcut viața ușoară.
În față-mi stai și mă privești
Cu zâmbetul cucerești a mea inimă
(Nu știa atunci ce-i asta patimă)
Dar totuși ai ales să te oprești.
Ai decis să pleci, să fugi,
De dragostea mea ți-a fost frică.
Nimeni nu a dorit să-mi zică
Că viața avea să îmi distrugi.
Cu ochii în lacrimi în acea noapte
Ambii despre sfârșit vorbeam
E vina mea, prea tare te doream,
Prea mult îți vorbisem în șoapte.
Eu nu regret că singur am decis
Să fiu un cer fără de nouri,
Să fiu lipsit de mii de doruri;
Am ales pe dinăuntru să fiu ucis.
Pustiit de sentimente
Cu capul pe pernă încer să adorm.
Zi de zi recuperez în somn:
Retrăiesc acele momente.
Nu m-am oprit din mers nicicând
Și aștept din nou să pot zbura,
Aștept vântul ce mă va îndruma
Realitatea să nu o trăiesc în gând.
Ion Neagu 