Partea II (Amintiri)
Lângă patul pe care dorm, este un dulap. Nu prea vechi, dar nici atât de nou ca să fie încăpător sau să se combine cu culorile ce predomină în cameră. În unul din sertare stau niște poze, poze personale aruncate demult acolo. Sunt eu în ele, încă de când eram mic și nu mă țin minte, când am mai crescut puțin și dinții de lapte deja căzuseră, puțin mai mare, când am primit cadou o bicicletă. Toate sunt atât de plăcute când le privesc, îmi amintesc de faptul că și eu exist, că și eu pot trăi ca orșicare, că și eu pot avea tot ce-mi doresc. În ochii acelui mic copil strălucește speranța, strălucesc visele care aveau să devină realitate, precum și visele care avea să se spulbere odată cu vârsta. Zâmbetul de atunci era unul sincer. Păcat că nu-mi aduc aminte ce anume gândeam, mi-i interesant. Pe rând le privesc și zâmbesc peste câteva secunde după ce-mi amintesc cu succes împrejurimile în care a fost făcută poza.
Le termin de privit. Le așez frumos în ordinea cronologică, deschid sertarul, le pun atent înapoi, închid sertarul și zâmbind, mă întind pe pat, cu mândrie în suflet țin ochii deschiși să nu adorm pentru a savura plăcerea.
Ion Neagu 